Deputatul Octavian Bot a murit

Deputatul Octavian Bot a murit

Medicul medic specialist ATI din cadrul Spitalului Clinic Municipal Oradea, Mihai Florea, care a constatat decesul lui Octavian Bot, a precizat că deputatul bihorean a murit, sâmbătă, în jurul orei 13.45, în urma unei grele suferințe provocate de o boală incurabilă.

Totodată, medicul Gheorghe Carp, managerul Spitalului Județean de Urgență Bihor, a declarat pentru MEDIAFAX că deputatul bihorean Octavian Bot a murit în urma unui stop cardio-respirator, el suferind de leucemie.

Octavian Bot a fost internat, în ultimele două săptămâni, la Spitalul Clinic Municipal „Dr. Gavril Curteanu” din Oradea, din cauza agravării stării de sănătate, afectată în ultimii cinci ani în care s-a luptat cu boala.

Deputatul Octavian Bot avea 64 de ani și era la al patrulea mandat de parlamentar, fiind ales în legislaturile 1992-1996, 1996-2000, 2008-2012, precum și la alegerile parlamentare din 2012.

Octavian Bot a devenit membru al grupului parlamentar Liberal Conservator (PC-PLR) în septembrie 2014, anterior făcând parte din cel al PNL.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Cum a ajuns „Regele Cripto” al Canadei, care trăia în vile de lux și conducea...
Mircea Geoană nici nu și-a depus candidatura, dar caraghiosul grăsuț a intrat în scenă. Penibilul...
Prima reacție milionarului Dorin Mateiu, bărbatul de 57 de ani care s-ar iubi cu Simona...
El este fotbalistul român care a murit în accidentul cumplit de la Băița. Denis nu...
Bizara poveste a lui Kaitlin. Logodnicul ei a făcut infarct în ziua nunții, iar apoi...
România, lovită de ciclonul devastator din Italia! Cod roșu de fenomene extreme
Brigitte Macron, secretul unei siluete de invidiat la 71 de ani. Ce alimente consumă Prima...
Au străbătut mări şi ţări pentru fântânile arteziene din Capitală. Reacţia unor turişti străini când...
EL l-a ucis pe bărbatul din Crângași! Dezvăluiri de ultimă oră despre crima care a...
El este afaceristul român care s-a stins din viață în timp ce repara o mașină....
Acum păpușă, în trecut mătușă! Cum arăta Inna înainte să fie celebră
Pe ce șosele îți trebuie rovinietă? Este obligatorie pe DN-urile ce trec prin localitate?
Noua axă a răului? Vladimir Putin şi Xi Jinping şi-au promis să coopereze împotriva SUA...
Tehnologia ULUITOARE care a generat CĂLDURĂ de peste 1.000 grade Celsius
Decizie cruntă pentru Elena Udrea. Se întâmplă chiar în luna iunie
Licitație inedită. Cât valorează semnătura lui Messi pe un simplu șervețel
Cine a câștigat marele trofeu Chefi la cuțite! La cine a mers trofeul și cine...
Cine e, de fapt, bărbatul omorât în bătaie în Crângași! Breaking news
Virginia, întrebare neașteptată pentru Patrick: „Patrick, îți pare rău că m-ai chemat la camera roșie?”
Care au fost primele cuvinte rostite de Florin Piersic, după ce s-a trezit din anestezie?...
BANCUL ZILEI. Bulă e cu o tipă în pat. Gagica: - Bulă, ai un clopoțel...
Ce este și cum apare „pielea de găină”?
×